Copilu'

Eu: Hey, ce faci acolo in colt? 
Copilu': M-am gandit ca sunt pedepsit si m-am ascuns aici!
Eu: Pedepsit? De unde mizeria asta de gand?
Copilu': Nu am mai primit atentie de un secol, nu am mai fost lasat sa visez, ce sa mai zic de o plimbare aiurea prin parc, nu m-am mai putut bucura de lucruri marunte care ma faceau sa rad cu pofta. Esti mult prea   ocupata cu ganduri stranii pe care nu le inteleg, si atunci cand incerc sa le inteleg ma intristeaza. Viitor, cariera, ce va fi peste 1 an, datorii, prieteni la fel de gri ca si tine.
Eu: Da-mi mana... hai sa facem un playlist impreuna si sa ne pierdem prin oras... nu vreau sa te mai las singur.
Copilu': Nu ar trebui sa-i multumim lui  Filip?
Eu: Ba da! ;)

Copilu', tot timpu iarta, el nu stie sa poarte ranchiuna, uita lucrurile urate si zambeste ca si cum nimic nu s-a intamplat. El e cel recunoscator pentru orice lucru marunt si raspunzator pentru vise si optimism, imi aminteste de fiecare data cand eu imi amintesc de el, ca oamenii au si o parte buna!

Romanu-i frate cu Youtube-ul!

          Exista pe net, mai exact pe youtube si de acolo peste tot in tara, un video facut de Gaita prin anii '90 cu un tip "efectul Cernobal" care vrea sa-si faca o prietena si care "nu stie". Cum ziceam, clipul e vechi, omul pare putin retardat (din punct de vedere medical, noi nu jignim pe nimeni aici), insa oamenii din jurul meu sunt si mai retardati decat ala saracu care nu stia pluralul la cuvantul "telecomanda".
          Poate sunt eu o persoana fara simtul umorului, poate sunt singura imbecila din tara asta, sau poate ca mai am o urma de normalitate in mine care tipa din toate puterile: NU E AMUZANT!!!! Pe langa faptul ca nu mi se pare deloc amuzant, deja mi se pare iritant faptul ca toti cretinii folosesc replici din astfel de clipuri.
            Mergi pe strada, cu castile in urechi, ai o zi chill si tocmai te gandesti cat de superba e toamna asta, ce fain ca nu a nins inca si mai poti iesi sa te plimbi, si inca o mie de ganduri, cand vezi in fata un cunoscut. Ca orice om civilizat, iti dai jos castile din urechi si saluti:
- Ceau! Ce faci?
-Nu stiu, nu stiu eu de-astea (si rade ca muta la organ)
Te uiti si tu ca vitelu la poarta noua si zici sa-i mai dai o sansa:
-Si ce-ai mai facut?
-Mi-a dat cu bata de mi-a julit antebratu! (iar rasete, iar eu ma uit de parca am aterizat in viitor, unul sumbru)
-Aaaa... bine ba, hai ca ne mai  vedem...
-Pai ori suntem golani ori nu mai suntem!(rade ca bou si pleaca)

Asta e situatia cea mai buna. Mai rau de atat e sa te intalnesti cu un grup de youtubisti din astia care-si traiesc viata in jurul imbecililor care devin celebrii datorita unora ca Bendeac(scuzati cuvantul) si care iti paralizeaza creierul cu replici de genu, date la fiecare 5 secunde.
      Hm... asta e evolutie? Atunci nu vreau sa evoluez, vreau sa raman la stadiul de om cu ganduri, glume si replici proprii. Si chiar daca nu mi le pot insusi pe toate, macar ma pot lauda ca sunt cat de cat inteligente.

Legende despre....

Din seria legende rezolvate de Oana si Izzy, in seara asta va prezentam legenda sudistilor care au invadat Ardealul si Banatul.
Toti ardelenii astia lenti se lamenteaza ca „sunt prea multi sudisti aici, no!” „no, apai ii bai ca ne invadeaza, no”. Si, ba, cu toate ca suntem prea multi sudisti, tot avem loc in ardealul si banatul vostru nu?Si impreuna cu voi! Ceea ce inseamna ca noi suntem prea multi si voi prea putini. Eh, acum explic de ce se intampla asta. Sudistii sunt oameni harnici, iuti, cu o viata activa(sexuala si sociala), pe cand ardelenii sunt lenti, au nevoie de mult timp de gandire... abia sunt in stare sa faca jumate de copil... cu atat mai putin mai mult de unu. Sunteti o specie pe cale de disparitie, o sa ajungeti in gradini zoo si o sa va arunce copiii pop-corn peste gard.

 Banatenii ar fi ceva mai iuti, desi nu foarte, insa sunt mult prea economi (a se citi zgarciti) ca sa faca copii. Singurul motiv pentru care banatenii fac un copil e sa aiba un motiv in plus sa se laude. Foarte multi banateni din apropiatii mei au o usoara tendinta la grandomanie. Acum ceva timp un coleg imi povestea cat de meserias e tacs-u ca si-a luat un C3... Si atunci i-am explicat ca, pana si bunica-mea are o masina mai masculina decat tac-su! Si ca toata polologhia lui ieftina nu ma impresioneaza, insa nici nu m-a auzit, si plin de emfaza mi-a povestit cum a intrecut la semaor un Tico!... nu stiu cum am scapat de el, dar singur am ramas cu ceva sechele!

Si aceasta, tot un rezultat.....!

Sunt ignorant, deci exist!

             La noi în ţară am privit de multe ori ignoranţa cu indulgenţă, găsindu-le bieţilor oameni fel de fel de pretexte, cum ar fi lipsa de timp, munca până la epuizare, lipsa de mijloace de autoeducare, şi aşa mai departe... Însă când dau peste câte un ignorant excesiv de deştept, excesiv de atoateştiutor (nu nu... nu mă contrazic, aşa se simt ei) simt cum instinctele mele violente ies la iveală, îmi imaginez pe loc cum i-aş omorî fără nici un resentiment, şi pe deasupra m-aş autoproclama cetăţean de onoare al ţării.

            Ca să înţelegeţi mai bine, sunt oamenii aia, care deţin adevărul absolut legat de orice, care se pricep la absolut orice mai bine ca tine, inclusiv în domeniul tău. Care sunt acolo tot timpul pentru a-ţi oferi un sfat legat de cariera, viaţa, corpul, familia ta. Partea proastă e că, sunt atît de proşti încât te întrebi cum de nu au fost omorâţi de proprii părinţi. Partea şi mai proastă e că nu-i poţi evita, sunt peste tot, ca un coşmar din care nu reuşeşti să te trezeşti.

            Zilele trecute, un „intelectual” din ăsta, s-a gândit că mi-ar prinde bine nişte sfaturi legate de viitoarea mea carieră de medic. Şi s-a apucat omul să-mi ţină un discurs demn de preşedintele României( adică fără nici o noimă) despre ce ar trebui să fac eu pentru a-mi construi o carieră în străinătate. Am fost excesiv de calmă, l-am lăsat să vorbească vreo 30 de minute după care i-am explicat că nu accept decât sfaturile cuiva avizat, că nu vorbesc despre viitorul meu decât cu oameni care fac parte din domeniu, nu cu un muncitor de pe şantier ( nu că ar fi ceva ruşinos, nu mă înţelegeţi greşi, însă omul chiar nu avea habar despre ce vorbea).

            S-a îngălbenit pe loc, m-a privit aşa cum priveşte viţelul o poartă nouă şi mi-a spus plin de emfază : „ eşti o încuiată!” Păi normal că sunt, cum aş putea fi altfel din moment ce nu-i accept ideile de căcat, cum să am pretenţia că sunt un om cu orizonturi largi, din moment ce nu mă duc acasă să pun în aplicare sfaturile unuia care abia a terminat liceul, şi ăla la seral.

            La fel ca prietenul nostru sunt foarte mulţi în această societate bolnavă. Şi culmea, ei se adună şi formează partide (ăi mai buni dintre ei) şi apoi experţii care rămân la munca de jos, merg la fiecare 4-5 ani şi pun ştampila pe buletinul de vot şi astfel am ajuns să trăim bine.

            Când o să ne revenim? 

            Când:

De-ale lui Miha!

              Niciodată nu am fost feministă, niciodată nu m-am revoltat când prietenii mei bărbaţi denigrau vreo femeie, şi nu m-am manifestat în niciun fel din cauza faptului ca 80-85% din femei chiar sunt proaste şi fără nici un ţel pe lumea asta. Însă, zilele trecute mi-am dat seama că oricum ai fi, orice ai face ai pusă eticheta de femeie. Şi nu, nu este o etichetă din aia simplistă cu instrucţiuni de folosire si termen de valabilitate, nu... este mult mai mult de atât. Este o etichetă pe care poate scrie oricine, ce vrea, după bunul său plac. Ceea ce unii etichetează drept simţ al umorului alţii interpretează drept răutate, dreptul de a face orice vrei cu viaţa ta este de cele mai multe ori interpretat drept libertinism. Lipsa de pudicitate prefacută este clar dovadă de preacurvie (curvia, deh... se mai acceptă).
            Încă o chestie care mă enervează maxim (asta în special în Scârbovişte) este ideea aceea mai mult decât preconcepută şi de mult timp învechită, citez :”Ba, coaie, prietena mea trebuie să fie virgină, nu o să fut eu ce-a futut altu”. Aici intervin două probleme: În primul rând, mulţi martalogi din ăştia când reuşesc să-şi găsească o fătucă din asta virgină şi naivă habar nu au să se comporte cu ea. De ce? Pentru că nu poţi avea habar cum să satisfaci o femeie dacă plăteşti pentru sex până la 25-30 de ani. Şi credeţi-mă, că dacă are o astfel de mentalitate sigur şi-a cumparat fiecare partidă de sex, iar dacă nu şi-a permis a ars-o la modul onanist mult şi bine. Pe lângă faptul că habar nu are cum să o trateze pe săraca fată care pe deasupra mai rămîne şi cu sechele ( să sperăm ca nu şi frigidă) mai şi povesteşte prietenilor cât e de proastă şi cum a stat ea ca o scândură fără să shiţeze nimic.
             De unde rezultă că, reprezentanţii sexului tare, puternic sau făcînd referire la cei despre care vorbesc eu, sexului plătit, habar nu au ce vor de fapt. Şi mă enorm bucur când îi văd sfârşind în căsnicii eşuate, bându-şi necazul în birtul de la colţul blocului (culmea, după vreuna care nici măcar nu era virgină când a cunoscut-o... muaha ha ha), crescînd copilul altuia, şi plătind în continuare pentru puţină plăcere.
             Ţin să precizez că personajele şi întîmplările sunt cât se poate de reale, din fericire autorul nu a experimentat nimic pe propria piele. Sursa de inspiraţie a fost discuţiile băieţeilor din faţa blocului.

Liberté de choisir

Stabilitatea - cea mai proastă invenţie a omenirii, cea mai urîtă metodă de a opri progresul. Poate zic asta pentru că eu nu sunt o persoană foarte stabilă ( din nici un punct de vedere) dar pe mine mă înspaimântă ideea de stabilitate. Zilele astea, m-am gândit mult la ce se întîmplă cu oamenii, de ce la un moment dat se plafonează? Am întalnit foarte multe cazuri de oameni geniali care ar fi putut realiza ceva dar la un moment dat s-au pierdut... a apărut soţia/soţul, un copil, poate şi un câine şi o soacra enervanta şi s-a dus dracu tot. Nu mai poţi să pleci unde vrei, trebuie să te gândeşti la altcineva înainte de tine. Eu una mă simt sufocată de tot ce e în jurul meu, vreau să plec... oriunde... să schimb mediul, oraşul, oamenii. Şi nu e prima dată când simt asta, ultima dată am plecat în Timişoara, însă acum nu mai merge, nu mai pot sta mult timp aici.            

  De multe ori mă întreb dacă o să mă pot stabili vreodată undeva sau o sa fiu ceva trecator prin diferiti colţuri de lume, pentru diferiţi oameni. Acum mă întreb dacă o să am curaj să postez aşa ceva, poate că nu, sau poate că ar fi mai bine să fiu sinceră cu mine şi să eliberez gândurile astea! E prima dată când scriu ceva fără să analizez fiecare virgulă, şi imi dă o stare bună... aşa că la dracu... o să postez... acest post e ca o poza facută cu ochii închişi, nu şti ce va ieşi dar speri că îţi va plăcea!

Nonsensuri

Saptamanile ce au trecut, am facut un experiment, plictisita si satula fiind de atata pretinsa inteligenta, de atata frustrare si oameni complexati ce se vor atotcunoscatori. Desi a fost enervant,  m-am distrat copios, uneori am fost dezamagita dar apoi m-am distrat din nou.

Ca sa o nu ard mai mult pe filosofie ca plictiseste, ideea a fost urmatoarea: Am luat cativa oameni, mai exact toti cu care intram in contact, toti cu care vorbeam si in timpul unei discutii aruncam voit, cate o balarie, doua, daca mi se permitea ajungeam la un lan intreg de balarii intelectuale si asteptam o reactie. De multe ori, nu numai ca nimeni nu reactiona la absurditatile pe care le ziceam, insa, eram aprobata si de cateva ori chiar am fost sustinuta. O alta parte a experimentului a fost sa fac cate o gluma care nu avea nici un sens, oricat de ad litteram ai fi incercat sa o traduci. Unii radeau, altii zambeau cu subinteles ca si cum numai ei ar fi inteles adevaratul sens al glumei mele (de altfel, fara cap si fara coada).


Poate, o sa se inteleaga ca ma dau eu mare inteligenta , insa nu este asta motivul pentru care m-am jucat(desi se stie ca modestia mea se poate asemana cu o oaza in desert), adevaratul motiv fiind faptul ca vroiam sa-mi demonstrez inca o data cat de incuiati, de ipocriti si de falsi am devenit. Purtam discutii doar de dragul de a le purta, aprobam orice cacat ni se arunca pe gat doar pentru ca stim ca ala care-l vorbeste are un IQ cat de cat decent. Mi-am demonstrat cat de usor este sa fim manipulati si ce marionete suntem. Din fericire oamenii la care tin, prietenii apropiati si ceva oameni de la care aveam pretentii nu m-au dezamagit si mi-au dat si cate o palma ( figurat vorbind) cand am scos cate o aberatie pe gura.
Stiti care e faza? Eram cica, mai de treaba atunci, ieri fiind intrebata ce e cu mine de sunt atat de sarcastica. De unde ajung la ideea ca, daca vrei sa fii popular si placut de toata lumea nu-ti trebuie minte multa ci doar papagal si cateva neologisme( ca si cum ai acoperi cacatul cu aur).