Autoanaliza

Sunt momente cand iti dai seama ca adevarul este chiar sanatos, atat pentru tine cat si pentru cei la care tii. Cand poti sa te eliberezi si sa spui ce te-a schimbat ca om, ce te-a distrus, ce te-a maturizat. Lucrul trist e ca nu lucrurile bune te maturizeaza ci mai degraba cele mai mari deceptii. Cati dintre noi sunt in stare sa recunoasca ca au fobii si temeri si constrangeri? Putini. Si daca fac asta sunt considerati slabi, neputinciosi si sunt atacatii de „leii” acestei societati morbide. Sunt zi de zi adulmecati si infulecati in cele din urma fara nici un regret, fara a se varsa macar o lacrima de crocodil. Partea cea mai crunta e ca oamenii cu cele mai multe sechele sunt chiar „pradatorii”, cei care mai devreme sau mai tarziu se transforma din vanatori in prada.
Nu ne mai confesam pe deplin nici macar noua insine daramite altcuiva. Negam orice lucru ne-ar putea rani sau amintirea unui lucru ce ne-a ranit. Ne e frica sa ne recunoastem trecutul. Da, am fumat iarba, am baut pana am lesinat, mi-am tras-o cu un tip pe care nu-l cunosteam, am incercat sa ma sinucid, m-am gandit de multe ori sa-mi omor tatal ce avea tentative incestuoase, mi-am tradat un prieten bun sau de ce nu, m-am tradat pe mine fara a avea nici cea mai mica remuscare. Important e ce suntem nu ce am fost insa trecutul nu se sterge cu buretele ci se accepta pentru a fi impacat cu tine insuti. Important e ce sunt acum dar nu am fost niciodata perfecta si nici nu voi fi si pot sa-mi accept atat greselile mele insa si pe
ale altora. Pot ierta, pot iubi si da: sunt atee! Believe it or not!