Nonsensuri

Saptamanile ce au trecut, am facut un experiment, plictisita si satula fiind de atata pretinsa inteligenta, de atata frustrare si oameni complexati ce se vor atotcunoscatori. Desi a fost enervant,  m-am distrat copios, uneori am fost dezamagita dar apoi m-am distrat din nou.

Ca sa o nu ard mai mult pe filosofie ca plictiseste, ideea a fost urmatoarea: Am luat cativa oameni, mai exact toti cu care intram in contact, toti cu care vorbeam si in timpul unei discutii aruncam voit, cate o balarie, doua, daca mi se permitea ajungeam la un lan intreg de balarii intelectuale si asteptam o reactie. De multe ori, nu numai ca nimeni nu reactiona la absurditatile pe care le ziceam, insa, eram aprobata si de cateva ori chiar am fost sustinuta. O alta parte a experimentului a fost sa fac cate o gluma care nu avea nici un sens, oricat de ad litteram ai fi incercat sa o traduci. Unii radeau, altii zambeau cu subinteles ca si cum numai ei ar fi inteles adevaratul sens al glumei mele (de altfel, fara cap si fara coada).


Poate, o sa se inteleaga ca ma dau eu mare inteligenta , insa nu este asta motivul pentru care m-am jucat(desi se stie ca modestia mea se poate asemana cu o oaza in desert), adevaratul motiv fiind faptul ca vroiam sa-mi demonstrez inca o data cat de incuiati, de ipocriti si de falsi am devenit. Purtam discutii doar de dragul de a le purta, aprobam orice cacat ni se arunca pe gat doar pentru ca stim ca ala care-l vorbeste are un IQ cat de cat decent. Mi-am demonstrat cat de usor este sa fim manipulati si ce marionete suntem. Din fericire oamenii la care tin, prietenii apropiati si ceva oameni de la care aveam pretentii nu m-au dezamagit si mi-au dat si cate o palma ( figurat vorbind) cand am scos cate o aberatie pe gura.
Stiti care e faza? Eram cica, mai de treaba atunci, ieri fiind intrebata ce e cu mine de sunt atat de sarcastica. De unde ajung la ideea ca, daca vrei sa fii popular si placut de toata lumea nu-ti trebuie minte multa ci doar papagal si cateva neologisme( ca si cum ai acoperi cacatul cu aur).

O primavară... perfectă

După mult timp, graţie unei ierni lungi şi perseverente, am reuşit să mă bucur cu adevărat de primăvara.
Tocmai de asta, mă gândeam, ce bine mi-ar prinde o plimbare pe malul Begăi. Îmi, şi anume introduc căştile în urechi, setez un volum cât să nu aud nimic în jur dar să nu-mi sangereze timpanul şi plec din cameră. În parc totul absolut perfect...
Bega liniştită îşi întindea braţele pentru a-şi oferi afecţiunea timisorenilor dornici să se plimbe şi să contemple minunăţiile naturii; nişte porumbei zburau agitaţi deasupra apei parcă vrand neapărat să contrasteze cu peisajul, cîteva cupluri de batrânei se plimbau linistiti de mâna, cupluri de tineri se sărutau tandru pe banci mângâiaţi de soarele blând... totul perfect.... pana cand ...
Dau cu ochii de fauna nedorită, de piţipoance în călduri urcate pe tocuri imense ce se incăpătânau să se înfigă in pamântul incă umed, şi le îngreuna acestor specimene misiunea, si anume, poze pentru haifaiv.... scot caştile din urechi cinci secunde şi-mi trece pe la urechi un „ uite pisi, deja infloreşte păpădiile, şi ce frumos se vede soarele în apa, fa!” răspunsul ei fu : „ ahaaaaaaa”. Mai încolo trei grase ostentative, imbracate in colanţi, chinuie un copac, sprijinindu-se de el, doar doar o să iasă bine în poze. Pe o bancă, doi puşti de maxim 10 ani fac poşta o ţigara... totul e perfect... îmi bag căştile în urechi din nou, dau volumul la maxim chiar de o să surzesc si mă uit numai în pământ până ajung în cameră...
totul putea fi... perfect!

Cei trei boschetari!

Au fost odata, caci altfel nu mai povesteam, 3 boschetari. Ei se numea Balos, Portu si Arama si erau cei mai buni boschetari din garda regelui Troaca, aveau cele mai groase lanturi ( din cositor veritabil) pe care le purtau cu fala pe tricoul inscriptionat cu : « Mama-i curva ! » si din masinilor lor se auzeau cele mai imputite manele din cate au existat. Intr-o zi in regatul lor ajunge tanarul C’Arte-nu-am care acceda si el la statutul de boschetar sef, insa pentru a primi acest titlu trebuia sa se dueleze cu cei trei mai sus mentionati. Lupta nu era usoara caci trebuiau trecute multe probe grele si asidue si pe deasupra trebuia sa demonstrezi ca te incadrezi in zicala : Prost sa fii, noroc ca esti !.

Prima proba, postarea pe haicinci de poze cat mai penibile a fost trecuta cu brio de tanarul C’Arte-nu-am caci deh, ochelarii de soare avea, baie avea, a imprumutat haina de blana a maica-sii si dacia tunata a varului mai mare si tacamul era complet.

Atitudinea de boschetar veritabil se nascuse cu ea caci in familia lor traditia se pastrase din mosi stramosi, stia ca trebuie sa mance seminte si sa scuipe pe jos, stia de asemenea ca numai fraierii folosesc cosurile de gunoi, stia ca trebuie sa tipe cand vorbeste la telefon ca sa auda toata strada ce vorbeste si ca manelele se asculta cat mai tare ca poate si vecinu de la etajul 8 vrea sa auda.

Ultima proba, si cea mai grea trebuia sustinuta atat de el cat si de cei trei actuali boschetari si consta in a se imbata pana aproape de coma alcoolica , mai apoi sa se urce la volan si sa ramana in viata. Din pacate pentru regele Troaca, cei 3 vestiti boschetari si tanarul C’Arte-nu-am nu au fost invatati despre gravitatie si nu le-a explicat nimeni ca daca zbori cu masina de pe un pod sigur o sa pici la un moment dat. As fi vrut sa inchei povestea intr-o nota optimista, din pacate a doua zi au aparut alti si alti boschetari insetati de faima si manele.


Sper ca nu voi fi acuzata de profanarea unei mari opere caci si eu il ador pe Alexandre Dumas.